0764385418 sales@zarac.com
Arhiva blog

Cum se face o bratara shamballa.

Buna!

In acest tutorial va voi arata cum se face o bratara shamballa. Sper ca va fi pe intelesul tuturor si ca veti putea invata repede.

Pasul 1. 

Pentru a crea o bratara shamballa aveti nevoie de: snur, margele (marimea ideala este de 10 mm), superglue, cleste de taiat, scotch si o bricheta.


Pasul 2.

Pentru "maduva" bratarii aveti nevoie de 40-50 cm de snur (pentru inepatori puteti pune 50 cm pana va obisnuiti). Pe un capat al snurului puneti putin superglue pe o lungime de 2-3 cm.

Pasul 3.

Dupa ce s-a uscat bine adezivul cu clestele taiati pe diagonala (cant) snurul, incercati sa faceti un varf cat mai ascutit.

Pasul 4.

Cu un scotch lipiti capatul celalalt al snurului pe masa de lucru pentru a ramane fix.

Pasul 5.

Dupa ce ati fixat firul pe capatul ascutit, cel facut de dvs., introduceti margelele dorite (pentru dama 9 bile, iar pentru barbat 11 bile).

Pasul 6.

Dupa ce ati introdus toate margelele fixati si celalalt capat al snurului cu scotch.

Pasul 7.

Este timpul sa facem impletitura. Pentru impletitura este nevoie de 1 m de snur, iar acesta va fi introdus pe sub "maduva" deasupra margelelor.

Pasul 8.

Firul din dreapta va fi plasat deasupra maduvei.

Pasul 9.

Firul din stanga va fi plasat deasupra firului pe care l-ati plasat din dreapta. Se poate vedea ca se formeaza un 4.

Pasul 10.

Cu acelasi fir din pasul anterior il plasati pe dedesubtul maduvei, tragand de ambele fire in acelasi timp si strangeti bine. Aveti grija ca dupa ce faceti primul nod firele sa fie egale ca si lungime pentru a se lucra cu lejeritate pana la sfarsitul impletiturii.

Si asa ati facut primul punct.

Pasul 11.

Firul din stanga va fi plasat pe dedesubtul maduvei.

Pasul 12.

Firul din dreapta va fi plasat pe dedesubtul firului plasat anterior.

Pasul 13.

Cu acelasi fir de la pasul anterior il plasati pe deasupra maduvei si prin bucla formata pe dedesubt si trageti de ambele fire.

Acesta fiind cel de-al doilea punct.

Tot ce trebuie sa retineti sunt pasii urmatori: - deasupra-deasupra-dedesubt;

                                                                - dedesubt-dedesubt-deasupra.

Dupa putina practica totul vi se va parea mai simplu deoarece acesti pasi se vor repeta.

Pasul 14.

Dupa ce ati strans bine nodul urmatorul pas va fi deasupra-deasupra-dedesubt.

Si ati finalizat trei puncte.

Pasul 15.

Dupa ce ati terminat de facut 3 puncte (noduri shamballa) aduceti o bila pe fir in sus pana in capatul nodul facut anterior.

Pasul 16.

Continuati cu punctul deasupra-deasupra-dedesubt avand grija sa cuprindeti bila cu firele pe lateral si strangeti bine de fir.

Pasul 17.

Continuati cu punctul dedesubt-dedesubt-deasupra, iar apoi cu deasupra-deasupra-dedesubt. Trebuie sa tine minte ca impletitura intre margele tot timpul se incepe cu punctul deasupra-deasupra-dedesubt si se termina cu acelasi punct.

Pasul 18.

Continuati tot asa pana la ultima bila terminand in impletitura de 3 puncte.

Pasul 19.

Dupa ce ati terminat impletitura trageti de un cap al maduvei (nu foarte tare ca sa nu se deplaseze firul), iar apoi de celalalt capat pentru a se fixa bine impletitura dintre margele.

Pasul 20.

La capatul impletiturii au ramas doua moturi de snur care trebuiesc taiat, dat intai de asta puneti putin superglue la ambele capete, mai precis, intre bucla impetiturii si firul ramas.

Pasul 21.

Lasati bine sa se usuce dupa care cu clestele taiati firul cat mai aproape de impletitura.

Pasul 22.

Dupa ce ati taiat firele vor ramane 2 moturi mici pe care le vom "netezi" cu o bricheta. Firul fiind plastifiat acesta se va topi usor. Ardeti putin firul, iar apoi cu degetul apasati putin suprafata pentru a-i da un finisaj frumos si neted.

Pasul 23.

Am terminat prima parte a bratarii shamballa. In continuare vom aranja firele ramase in paralel si le vom prinde cu scotch in ambele parti pe masa de lucru. Aveti grija ca firele sa fie in permanenta paralele pentru a putea functioana sistemul de deplasare a firelor.

Pasul 24.

Pentru impletitura de sfarsit aveti nevoie de 40-50 cm de snur (lungimea depinde de diametrul mainii). Pentru inceput cuprindeti ambele fire pe dedesubt cu snurul de 40 cm.

Pasul 25.

Dupa ce ati plasat firul la mijloc incepeti cu primul punct, adica deasupra-deasupra-dedesubt avand grija sa cuprindeti ambele fire paralele.

Pasul 26.

In continuare veti face punctul al doilea dedesubt-dedesubt-deasupra.

Pasul 27.

Veti continua cu repetarea punctelor pana obtineti lungimea dorita.

Pasul 28.

Dupa ce ati finalizat impletitura la capetele ramase veti aplica putin superglue, insa aveti grija sa nu puneti prea mult pentru a nu se lipi firele intre ele deoarece nu va mai functiona "mecanismul" de reglare a bratarii.

Pasu 29.

Lasati sa se usuce, apoi taiati capetele.

Pasul 30.

Moturile ramase vor fi arse cu bricheta.

Si gata impletitura :).

Pasul 31.

Acum trageti de ambele fire pana cand impletitura din mijloc va ajunge cap in cap cu celelalte doua impletituri dintre margele.

Acesta va fi diametrul cel mai mic al bratarii, insa aceasta este reglabila, deci se face dupa mana purtatorului.

Pasul 32.

E timpul sa introducem margelutele de la capetele firelor ramase. Marimea ideala a acestora fiind de 6 mm.

Pasul 33.

Pe un capat al firului este aplicat cu superglue din pasul 3, insa trebuie sa aplicati si pe celalalt capat pentru a putea introduce cele 2 bile mici.

Pasul 34.

Dupa ce ati introdus margelutele faceti un nod obisnuit la capat pentru nu a iesi margelutele de pe fir.

Pasul 35.

Faceti nod si la celalalt capat si incercati ca margele sa fie la aceasi lungime.

Pasul 36.

Taiati surplusul de fir apoi ardeticu bricheta.

Si gata bratara!

Dupa putina practica va fi totul mult mai usor. 

Sper sa intelegeti si sa va fie de folos!

Daca nu ati inteles ceva nu ezitati sa ma contactati.

Va multumesc!